Manastirea Mont-Saint_Michel se paote vedea de la mare distanta. Ea se afla pe o stanca de granit, masurand un kilometru de la un capat la altul ridicandu-se abrupt, din peisajul alminteri plat, pana la o inaltime de 160 de metri. Abatia, cladita din piarta, de neatins, inexpugnabila, pare a pluti deasupra cetei ridicate deasupra Atlanticului. Un milion de oameni vin in fiecare an la granita dintr Normandia si Bretania, pentru a vedea "miracolul Occidentului" castel si manastirea totodata, unic prin forma si asezare. Este o minune a arhitecturii europene nascuta dintr-o viziune. Intr-o noapte a anului 708, conform unui manuscris al secolului al X-lea, arhanghelul Mihail i s-a aratat in vis episcopului Aubert din Avranches, dandu-i o sarcina: trebuia sa construiasca o capela pe cel mai inalt loc de pe muntele Tombe din apropiere.

        Fiind consecinta unei aparitii ceresti, Mont-Saint-Michel a devenit foarte repede unul dintr cele mai importante locuri de pelerinaj ale Evului Mediu. In anul 966, ducele normand Richard I a trimis aici treizeci de calugari benedictini pentru a incepe construirea unei noi biserici. Calugarii si muncitorii s-au trezit in fata unei incercari deosebit de dificile, cea mai mare problema constituind-o enormul bloc de granit. Era ca o piramida de piatra si pentru a putea obtine suprafata, cu lungimea de 100 de metri, necesara ridicarii bisericii, a fost nevoie sa fie construita o platforma deasupra stancilor folosite drept fundatie. Pivnita care s-a format dedesubt a devenit loc de adapost pentru pelerini.

        In cele din urma, munca a fost terminata si manastirea benedictina a fost sfiintita, iar, datorita generoaselor donatii, cat si a veniturilor provenite din exploatarea terenurilor primite, abatia a devenit in scurt timp foarte bogata. Ea avea de asemenea si un extraordinar renume intelectual. In vremurile de prosperitate, intre anii 1154 si 1186, abatele Robert de Torigni a ticsit cu manuscrise biblioteca in asa masura, incat manastirea a fost botezata "orasul cartilor".

        In Evul Meniu a fost construita si Strada mare (La Grand Rue), unicul drum de pe munte. Ca si atunci, si acum, comerciantii fac afaceri de-a lungul strazii - in timpurile vechi, vanzand diverse marfuri calugarilor, acum suveniruri turistilor. Drumul duce catre biserica in stil romanic a manastirii, construita in secolul al XI-lea, unul dintre cele mai vechi edificii din Normandia. Biserica are o constructie neobisnuita: conform traditiei normande, doar nava centrala este boltita. Ruinele manastirii, cladite tot atunci, se intind la poalele bisericii. Vizitandu-le, iti poti forma o parere despre cum decurgea viata calugarilor si a pelerinilor in acele vremuri. Inca se mai pot recunoaste dormitorul si refectoriul (sala de mese).

        In 1204, o parte a manastirii romanice a ars in urma unui razboi. O generoasa donatie din partea regelui francez Filip al II-lea August a acoperit cu prisosinta reparatiile executate in stil gotic si terminate in 1228. Dupa restaurare, manastirea devenise atat de mare si frumoasa, incat a fost numita La Marveille (Minunea). Si, intr-adevar, daca e sa privesti fie si numai contraeforurile ametitoare ce sprijina zidurile,

ai sentimentul prezentei Lui, a Celui Atotputernic. De la incaperea unde se dadeau pomeniile pana la salile de receptie,in care staretul primea oaspeti de rang inalt, de la refectoriul calugarilor, pana la Sala Cavalerilor, cu sculpturile lui rafinate, sau la holul de trecere luminos, ti se deruleaza inaintea ochilor cea mai frumoasa "manastire aflata intre cer si pamana, contruita in secolul al XIII-lea".
        In timpul Razboiului de 100 de ani (1337-1453) dintre Anglia si Franta, manastirea a fost fortificata, constituind o inexpugnabila fortareata - ceea ce nu i-a oprit insa declinul. Dupa Revolutia franceza, a servit, pentru scurt timp, drept inchisoare,

iar in 1873, intreaga stanca a fost declarata monument al naturii. Manastirea era izolata de tarm de doua ori pe zi din cauza mareelor, nivelul apei crescand cu pana la 14 metri. Astazi nu se mai intampla acest lucru decat rareori, gratie unui dig ridicat in apropiere in 1880 si langa care s-a acumulat nisip. De atunci incoace, doar golful ce adaposteste insula (unde sunt locurile de parcare) are de suferit. Se preconizeaza construirea unui pod sau a uni tunui tunel.