FRAGMENTE DIN CORESPONDENTA POLITICA A LUI MIHAI VITEAZUL


Scrisoarea lui Mihai Viteazul catre Hatmanul polon Stanislav Zolkiawski, castelan de Liov, referitoare la batalia de la Calugareni (12 septembrie 1595)

"Ioan Mihai din mila lui Dumnezeu, palatin ereditar al Tarii Romanesti.

Stralucite si marite hatman de camp, prieten al nostru sincer iubit.
Ne-a scris Domnia voastra ca sa va instiintam mai sigur despre ostile turcilor. Deci sa stiti ca ne-am batut cu turcul, inainte de vreo trei saptamani in tara noastra la Calugareni, in care batalie bunul Dumnezeu ne-a ajutat noua crestinilor intr-un chip minunat. Au fost taiati mai intai trei pasi si mai multi ceausi, dintre care vreo cativa au fost prinsi chiar vii. Am inteles apoi de la prizonierii mai proaspeti ca in lupta aceea au cazut 7000 de turci, iar ceilalti ingroziti pana in suflet, printre care insusi Sinan Pasa, se pregateau sa-si intoarca pasii spre Dunare. Adevarat ca noi insine i-am lasat lui calea sloboda in tara noastra, si asta din pricina ca in vremea aceea ostirea noastra se imputinase peste socoteli.
Cand au cunoscut turcii acest lucru, au intins-o spre Bucuresti. Si trupele lor sunt acum astfel impartite: cu Mehmed Pasa la Bucuresti sunt 10000 ocupati cu construirea acolo a unei fortarete. Iar cu Sinan Pasa si Hasan Pasa sunt in jur de 30000 care in ziua aceasta au plecat spre Targoviste. Intreaga ostire nu trece de 40000. Luptatori abia sunt douasprezece mii, caci stim sigur ca ieniceri abia de sunt o mie doua sute, numarandu-i si pe recrutii agemoglani. De buna seama ca au fost adunati la noi inainte ca turcii sa ajunga la Targoviste patru prizonieri, printre care unul era basceaus. Acestia, punandu-i la chinuri au fost intrebati: cum se face si de ce s-a ridicat Sinan Pasa si ceilalti impotriva tinuturilor noastre cu trupe militare asa putine? Fiecare dintre ei dadea raspuns asemenator: fara indoiala de aceea sunt asa putine trupe, pentru ca se nadajduia pe curand pe ajutorul Hanului tatarilor, asa cum i-a fost trimisa porunca aspra de la Imparatul turcilor. Insa acesta lipseste pana acum. Care lucruri ii dau multa grija lui Sinan Pasa. Adeseori a cerut ajutoare de la Marele Imparat, insa nimic nu i s-a trimis. Caci oastea cea mare a trebuit sa fie trimisa impotriva persanilor, care ii dau de furca zdravan. Apoi o alta oaste mai mica, impotriva francilor, care tot asa ii macina cumplit fortele pe mare.
Acestea pe care le socotim sigure vi le instiintam Domniei Voastre si cat mai staruitor va rugam ca pe acestea sa le cantariti in inima voastra si sa ne trimiteti cat mai curand ajutoare, noua crestinilor, caci niciodata nu va fi mai usor decat de asta data sa putem sa-l zdrobim pe vicleanul dusman pana la capat, numai daca ati voi sa ne sprijiniti cu trupe auxiliare. Eu fireste, cu toate ca doresc peste masura sa ma napustesc iarasi asupra dusmanului, socotesc totusi ca trebuie asteptat ajutorul altor crestini. Iarasi si iarasi va rugam staruitor sa va indurati de treburile crestinesti si sa stingeti focul care arde paretele vecinului, inainte ca el sa va ajunga pe voi. Asta intr-adevar va rugam, inainte de toate, ca daca ati hotarat sa ne aduceti ajutoare, ca sa fim asigurati de asta cat mai tare si sa fie limpede pentru noi vointa Domniilor Voastre.

Dat in lagarul de la Dambovita la 12 septembrie 1959."

Mihai Viteazul vesteste comisarilor imperiali ai imparatului Rudolf al II-lea despre victoria de la Selimbar (4 noiembrie 1599, Balgrad - Alba Iulia)
"Si-a razbunat, in sfarsit, odata Maria Ta jignirile de atatea ori aduse, nu stiu de ardeleni sau de craii lor, Mariei Tale si intregii Case de Austria, prin mine, la 28 ale lunii trecute, cu fierul, caci cardinarul Bathory mi-a iesit inainte in padurile Sibiului in camp cu toate randurile tarii, mai ales cu oaste de stransura si taraneasca, neavand oaste cu plata. Si, pentru ca, dupa ce prea-luminatul domn nuntiu al papei a staruit indeajuns, si de prisos, pentru pace intre cele doua tabere acum gata de lupta, el n-a vrut cu nici un chip sa plece din tara, desi era print intrat fara drept, si sa se dea in laturi inaintea dreptului Mariei Tale, ci se lauda ca va cerca norocul cu armele. Ci eu, cu credinta in Dumnezeu, cel mai mare razbunator al calcarii de juramant, si razimat pe dreptatea Mariei Tale, m-am luat la lupta cu el.
Si acela, despoiat de toata tabara lui, a fost pus pe fuga de mine, cu toata oastea lui, nu fara mare durere a sufletului meu pentru risipa sangelui varsat de cateva mii de crestini, cazuti de amandoua partile. Astfel la 1-iu noiemvrie, in ziua Tuturor Sfintilor, am luat in stapanire ca biruitor Balgradul, Scaunul Crailor Ardealului.
Acestea am voit sa le dau de stire Mariei Tale prin chiar stafeta mea; celelalte le voi face cunoscut Mariei Tale mai pe larg cu supunere in curand, prin niste fruntasi ai Ardealului si Tarii Romanesti. Dumnezeu sa te tie multi ani pe Maria Ta biruitor in fericire.

       In Balgrad, 4 noiemvrie, anul Domnului 1599.
         Al Mariei Tale serb,
            Mihail Voevod"

Mihai Viteazul anunta comisarii imperiali privind alungarea lui Ieremia Movila de pe tronul Moldovei si motivele acestei actiuni (20 mai 1600, Hotin)

"Gonind din Scaun pe Ieremia-Voda si luand tara in stapanire, am crezut ca trebuie sa iau si ramasitele razboiului, si l-am urmarit pe Ieremia acela cu armele pana la hotarul Podoliei. Si, prinzandu-l din cale in fuga lui, am batut ostile cu omor mare. El insusi si-a cautat mantuire in fuga, impreuna cu Sigismund Bathory, trecand apa Nistrului. Acuma, deci indeplinind aceste lucruri cu noroc, cu ajutorul lui Dumnezeu, si savarsind cu ostenelile mele ce trebuia pentru mantuirea Crestinatatii, avem tara aceasta toata supt puterea Mariei Sale. Acuma numai de atata ne tinem ca, impartind pretutindeni ostile noastre sa silim pe locuitori la supunere. Si nu vom mai zabovi aici multa vreme, ci ne vom intoarce indata in Ardeal pentru a pune la cale celelalte lucruri, si ne si gasim pe drum. De aceea am voit sa va aduc la cunostinta acestea Domniilor Voastre, ca sa intelegeti ca nu lasam la o parte nimic din ce priveste mantuirea si inaintarea foloaselor Crestinatatii. Altfel dorim a fiti Domniile Voastre sanatosi.

Din lagarul nostru la hotarele Moldovei, langa cetatea Hotinului, pe apa Nistrului, 20 mai 1600".

Din memoriul lui Mihai Viteazul adresat ducelui Toscanei la 3 februarie 1601
"Acum oricine poate vedea cata munca si osteneala am indurat sapte ani de-a randul si cata slujba am facut crestinatatii, caci am luat de la turci 100 de tunuri si am ocarmuit trei tari: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova; si am adus Mariei Sale Imparatului 200 de mii de oameni de lupta, pedestrasi si calari, cu care am fost totdeauna gata sa slujesc Mariei Sale. Acum am ajuns la acest sfarsit, pierzand tot ce castigasem din zilele tineretii pana la batranete, si tari, si averi, si sotie si copii, daca le-as fi pierdut din cauza dusmanilor sau daca mi-ar fi fost luate de dusman, nu m-ar durea atat cat ma doare, fiindca au fost faptuite de aceia de la care asteptam rezim si ajutor. Dar Dumnezeu le vede. In vremea aceasta, oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici propria-mi viata, ci am purtat razboiul foarte mult timp, cu sabia in mana insumi, fara sa am nici fortarete, nici castele, nici orase, nici cel putin o casa de piatra unde sa ma retrag, ci, abia una singura pentru locuinta. Nu am pregetat sa ma alatur cu puterile mele si cu cheltuieli uriase pentru crestinatate, nefiind cunoscute de nimeni, si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume."